The School Question Center este o arhivă de texte şi imagini care are ca punct de pornire problematizarea felului în care arta este predată şi explicată în şcoală. Educaţia plastică este o materie-moft, care umple doar timpul între două ore de fizică sau de matematică. Se desfăşoară după o programă rigidă şi plicticoasă, însoţită de manuale anoste şi îmbâcsite. Profesorilor de educaţie plastică li se pretinde adesea să îşi dovedească priceperile prin expuneri frumoase de 1 decembrie şi pavoazări tricolore constante. În rest, elevii se relaxează şi se simt ca la spa pictând frumos teme absurde şi irelevante. Confuzia în care se plasează astăzi învăţământul artistic ar trebui discutată exact în spaţiile care promovează arta contemporană şi gândirea critică, nu doar în cadrul formal al şcolii.
Expoziţia Mona Lisa a dispărut este primul eveniment public dintr-o serie ce documentează activitatea noastră cu elevii, concretizat aici într-un laborator de cercetare. Expoziţia nu are o miză estetică, ci una în primul rând critică. Este un gest foarte personal, de detaşare faţă de toate lucrurile pe care le simţim străine şi nocive în structurile învăţământului.
Încercăm să investigăm clişeele de gândire ale elevilor legate de definirea artei şi plasarea ei în societate şi raportarea lor foarte personală la ce înseamnă o capodoperă şi ce înseamnă o instalaţie de artă contemporană. Am început cu un mic chestionar: Ce este arta? Ce rol are arta în societatea de azi? Este importantă pentru voi? Daca da, de ce? Răspunsurile sunt adunate într-un mic caiet ce dezvăluie cele mai sensibile şi mai actuale probleme ale teoriei artei, dar şi cele mai dezarmante naivităţi. A doua publicaţie include o selecţie a întrebărilor puse de ei despre artă, despre funcţia artiştilor şi despre instrumentele cu care ei lucrează.
Sutele de picturi şi desene pornind de la tema reinterpretării Mona Lisei pot fi privite pe pereţi dar şi atinse, răsfoite, studiate. De ce am ales exact capodopera lui Leonardo da Vinci? Toţi elevii noştri asociază arta şi istoria artei cu această imagine, devenită iconică. Aşa că am decis să fisurăm puţin acest bloc masiv de piatră, al capodoperei universale şi să vedem unde ajungem dacă încercăm să deconstruim ideea de capodoperă. şi totul a venit apoi foarte firesc, mult mai uşor decât am fi crezut noi. Elevii au privit pentru prima dată cu atenţie imaginea din faţa lor, exclamând: „Da-i urâtă, doamna!”. Mona Lisa copiilor e lângă noi, e aproape, e fragilă şi vulnerabilă. Unii au transformat-o într-un personaj de desene animate, alţii au ales să o aducă în zilele noastre în postura de star rock sau vedetă emo. Alţii au ţesut o poveste întreagă în jurul ei sau au îngropat-o definitv. Privite în ansamblu, creaţiile copiilor par să aibă o coerenţă în ceea ce priveşte universul vârstei lor şi raportarea la lumea în care trăim.
Întrebarea zilei, extrasă din arhiva noastră, este Cum ştim când noi suntem artistul? şi conţine dilema noastră din această seară. Noi nu suntem aici artiste, nici curatoare, dar nici profesoare. Şi totuşi, îndeplinim un pic din toate aceste roluri, încercând să ne expunem aici pe noi, dar şi pe elevii cărora li se datorează în primul rând acest proiect.
Le mulţumim elevilor şcolilor Ionel Teodoreanu nr. 36 şi Principesa Ileana nr. 24 pentru întrebările foarte inteligente, curajoase şi consistente cu care ne-au incitat şi pentru monalisele atât de interesante şi de frumoase prin prospeţimea lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu